Americanii de la Hennessey au anunțat că primul exemplar al celui mai rapid hypercar din lume, Venom F5, tocmai a fost livrat. Bolidul american va fi produs într-o serie limitată de numai 24 de unități.
Dezvăluit sub formă de concept în urmă cu patru ani, hipercar-ul american și-a făcut debutul ca model de serie în luna decembrie 2020. Acum, compania din Texas a anunțat că tocmai a livrat primul exemplar unui client a cărui identitate nu a dezvăluit-o, însă. Prețul plătit de acesta: 2,1 milioane de dolari.
Finisat într-o nuanță aurie „Mojave Gold”, Venom F5 vine fără airbag-uri, ceea ce înseamnă că hypercar-ul va putea fi înmatriculat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii doar cu titlu de model de expoziție. De asemenea, proprietarul unui Venom F5 va avea voie să circule doar 2.500 de mile pe an (aproximativ 4.000 km).
După cum informează cei de la Motor1.com, noul Hennessey Venom F5 a primit sub capotă un propulsor V8 bi-turbo de 6,6 litri, care dezvoltă nu mai puțin de 1.817 CP și 1.617 Nm de cuplu. Producătorul texan promite un sprint 0-100km/h în doar 2,6 secunde și o repriză 0-200 km/h în 4,7 secunde în condițiile în care puterea este livrată către puntea spate.
În același timp, Venom F5 va putea atinge viteza de 300 km/h cu start de pe loc în 8,4 secunde. Americanii susțin că rivalul lui Bugatti Chiron Super Sport 300+ și Koenigsegg Agera RS va fi capabil să atingă o viteză de vârf de peste 500 km/h.
Producătorul american a anunțat că va expune la Los Angeles, la începutul lunii decembrie, versiunea Venom F5 Lausanne Silver.